Definita cuvantului disc
DISC s. n. 1. obiect plat cu contur circular. ◊ obiect rotund și plat în proba atletică de aruncare la distanță; proba însăși. 2. placă circulară de material plastic pe care sunt gravate înregistrări sonore. ◊ (inform.) suport circular magnetic pentru stocarea informației. ♦ ~ de frecvență = disc cu înregistrări speciale pentru verificarea și măsurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor. 3. muzică înregistrată pe disc (2). 4. suprafața aparentă a Soarelui sau a Lunii, văzută de un observator de pe Pământ. 5. organ sau structură anatomică circulară, plată. ♦ ~ embrionar (sau germinativ) = formație a embrionului în stadiul de blastulă la rechini, pești osoși, reptile și păsări; bănuț; ~ intervertebral = țesut fibros între două vertebre, ca un disc cu un nucleu bulbos; hernie de ~ = hernia discului intervertebral. 6. receptaculul sau partea terminală la compozee. (< fr. disque, lat. discus)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu disc
INGINERÉSC, -EÁSCĂ adj. Referitor la ingineri sau la inginerie. [< inginer + -esc]. Vezi definitia »
GRĂDINĂRÉSC, -EÁSCĂ, grădinărești, adj. Care aparține grădinarului sau grădinăritului, privitor la grădinar sau la grădinărit. – Grădinar + suf. -esc. Vezi definitia »
COȘMARÉSC, -EÁSCĂ, coșmarești, adj. (Livr.) De coșmar. – După fr. cauchemardesque. Vezi definitia »
MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc. Vezi definitia »
GROTÉSC, -Ă I. adj. de un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. II. s. n. 1. categorie estetică reflectând realitatea, contrar sublimului, în forme fantastice, bizare, monstruoase. 2. gen de ornamentație de origine romană, reintrodus în epoca Renașterii, din pictură sau sculptură decorativă cu figuri grotești. 3. literă de tipar fără piciorușe, din combinații cu arce și segmente de dreaptă. III. s. f. (teatru) gen de comedie. (< fr. grotesque, it. grottesco) Vezi definitia »