Definita cuvantului cuvântător
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. si f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu cuvântător
smulgătór, smulgătoáre, s.m. și f. (înv.) 1. (pop.) persoană care smulge ierburi, plante. 2. (s.f.) dispozitiv special metalic de extragere a pieselor după matrițare și a deșeurilor de la decuplare. 3. pensetă. Vezi definitia »
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. (Astăzi rar) Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor. Vezi definitia »
ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină, liniștitor. – Din alina + suf. -(ă)tor. Vezi definitia »
PRECEPTÓR, preceptori, s. m. Persoană însărcinată cu educarea și instruirea particulară a unui copil (dintr-o familie bogată). – V. meditator, pedagog, educator. [Acc. și: precéptor] – Din fr. précepteur, lat. praeceptor. Vezi definitia »
PROSCRÍPTOR, proscriptori, s. m. (Rar) Persoană care hotăra o proscripție. – Din lat. proscriptor, fr. proscripteur. Vezi definitia »