Definita cuvantului cuviință
CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu cuviință
CARTE ROMÂNEASCĂ DE ÎNVĂȚĂTURĂ V. Pravila lui Vasile Lupu. Vezi definitia »
STUPITÚRĂ, stupitúri, s. f. (Reg.) Scuipătură. – Stupi + suf. -tură. Vezi definitia »
TERMOCENTRÁLĂ s.f. Centrală electrică care întrebuințează energie termică (produsă de cărbuni, de derivați ai țițeiului etc.). [< termo- + centrală, cf. gr. thermos – cald, kentron – centru]. Vezi definitia »
FILÉTĂ s.f. Unealtă folosită în lucrările de legătorie pentru aplicarea de ornamente aurite pe cotorul și pe coperta cărților. [< fr. filet]. Vezi definitia »
ENTRÁTĂ s.f. (Muz.) Introducere. [< it. entrata]. Vezi definitia »