BÍLĂ³, bile, s. f. Trunchi subțire de arbore, mai ales de brad, întrebuințat în construcții. – Bg. bilo. Vezi definitia »

furnícă (-ci), s. f. – Insectă din ordinul himenopterelor (Formica nigra). – Mr., megl. furnigă, istr. frunigę. Lat. formῑca (Pușcariu 681; Candrea-Dens., 697; REW 3445; DAR), cf. it. formica, prov., cat., port. formiga, fr. fourmi, sp. hormiga (gal. formiga, astur. forniga, arag. furnica). Formele dialectale din sp. și din fr. fourniga, fournigo par a demonstra că n, explicat de Candrea-Dens., prin influența labialei, este anterior rom. (cf. Meyer, Alb. St., IV, 84). Der. furnica, vb. (a mișuna, a forfoti; a ustura, a înțepa), poate reprezenta direct. lat. formicāre (Pușcariu 630; Candrea-Dens., 701; REW 3446; DAR); furnicătură (var. furnicăreală), s. f. (usturime, înțepătură); furnicat, s. n. (usturime, înțepătură); furnicar, s. n. (mușuroi; mulțime care mișună), megl. furmigar, cf. calabr. furmicaru (Pușcariu 683; Candrea-Dens., 698 și DAR îl consideră der. de la un lat. *formῑcārium; poate fi un der. intern. al rom.); înfurnica, vb. (înv., a mișuna); furnicar, s. m. (furnică, Formica rubra; mamifer care se hrănește cu furnici, Merops apiaster; pasăre, albinărel, Picus minor); furnicei (var. funicei), s. m. pl. (urticarie; cîrcel); furnicos, adj. (plin de furnici). Vezi definitia »

a avea la bază expr. (pub.) a fi licențiat într-un domeniu Vezi definitia »

FALANGÍNĂ s. f. falanga (II) mijlocie. (< fr. phalangine) Vezi definitia »

DISONÁNȚĂ s. f. 1. (muz.) asociere de sunete care impresionează neplăcut auzul. ◊ întâlnire neplăcută auzului între silabe sau cuvinte; cacofonie. 2. (p. ext.) lipsă de armonie, dezacord, stridență. (< fr. dissonance, lat. dissonantia) Vezi definitia »