CHEWING-GUM s. n. 1. Gumă special preparată (îndulcită și aromată) pentru a fi mestecată. 2. Lamă, pastilă de chewing-gum (1). [Pr.: ciú-in-gam]. – Cuv. engl. Vezi definitia »

scrum (-muri), s. n. – Cenușă, coajă arsă, resturi de la ardere. – Mr., megl. scrum. Var. înv. scrumb. Origine incertă. Explicația prin tc. cuman. kurum „funingine” (Meyer 409; Șeineanu, II, 318; Densusianu, Hlr., 383; Pascu, II, 161; Capidan, Raporturile, 458; Pușcariu, Lr., 258), cf. mag. korom, nu pare suficientă. Legătura cu alb. škrumb (Philippide, II, 733; Rosetti, II, 122), este evidentă: dar nu și explicația sa. Mai probabil e vorba de o formație expresivă, ca în (s)grunț sau sdrum(ica), explicație care servește și pentru scruntar; ideea de bază este cea de a „a se face praf”. Der. scruma (var. scrum(u)i), vb. (a arde, a incinera); scrumelniță (var. scrumieră), s. f. (cenușieră); scruntar, s. n. (loc nisipos și pietros la marginea unei ape; Mold., insuliță, dună), pornind probabil de la *scrunt „țăndări, fărîme” (după părerea de nesusținut a lui Giuglea, Dacor., III, 627), din v. germ. scrunta › germ. Schrund „crăpătură”); scrunțar, s. n. (teren accidentat), din același cuvînt, probabil contaminat cu sgrunț; scrupos, adj. (Mold., sfărîmicios), fără îndoială în loc de *scrumpos, de la scrumb (legătura cu sl. krupa „griș”, propusă de Tiktin, nu pare convingătoare). – Din rom. provin bg. skrum (Capidan, Raporturile, 211), ngr. σϰοῦρμος (Murnu, Lehnw., 42), și desigur alb. škrumb, škrump. – Cf. scurma. Vezi definitia »

DURALUMÍNIUM s.n. v. duraluminiu. Vezi definitia »

drum (drúmuri), s. n. – 1. Cale de comunicație terestră, stradă, șosea. – 2. Călătorie, traseu, parcurs. – Megl. drum. Gr. δρόμος, direct (cf. sicil. drom, calabr. dromu) sau prin intermediul sl. drumŭ (cf. bg., sb., cr. drum, alb. dhrom). Filiera sl. era general admisă (Miklosich, Fremdw., 8; Tiktin; Conev 81; Sandfeld 29; Pușcariu, Dacor., VIII, 283) și pare posibilă, fără a fi necesară (cf. Murnu 19; Diculescu, Elementele, 420; Pușcariu, Lr., 260; Rosetti, II, 67). Cuvîntul sl. este rar astăzi (Vasmer, Gr., 54). Vocalismul din rom. s-ar putea explica prin forma ionică δροῦμος (Diculescu). Der. drumar, s. m. (Trans., călător, drumeț); drumaș, s. m.; drumător, s. m. (Trans., drumeț); drumeag (var. drumeac), s. n. (cărare); drumeț, s. m. (Munt., călător); drumeție, s. f. (călătorie, excursie); îndruma, vb. (a arăta drumul, a conduce; a călăuzi, a sfătui; refl., a se îndrepta, a o lua spre); îndrumător, adj. (care îndrumă; indicator). Țig. sp. cunoaște dubletele drom, direct din ngr., și drum, din rom. (Besses 70). Vezi definitia »

PARAFÚM, parafumuri, s. n. (Înv.) Dispozitiv atașat la podurile metalice care traversează liniile de cale ferată pentru a le proteja de eroziunea gazelor degajate de locomotivele cu aburi. – Para²- + fum (după fr. pare-fumée). Vezi definitia »