PARALELÍSM s. n. 1. proprietate a două drepte sau plane de a fi paralele; paralelitate. 2. paralelă (III, 3) o ~ psihofizic (sau psihofiziologic) = concepție dualistă care consideră că fenomenele fiziologice și cele psihice nu prezintă nici un fel de relații cauzale între ele. 3. compoziție prin care se alătură două idei, sentimente, aspecte prin construcții sintactice. ◊ (muz.) mișcare în aceeași direcție a vocilor, fără modificare a intervalelor dintre ele. 4. (biol.) apariție a unor caractere similare în cursul evoluției, în populații (specii) înrudite filogenetic. (< fr. parallélisme) Vezi definitia »

SINARMONÍSM s. n. asimilare progresivă a vocalelor dintr-un cuvânt, specifică limbilor turco-tătare. (< fr. synharmonisme) Vezi definitia »

TEÍSM² s.n. (Med.) Totalitatea tulburărilor produse în urma abuzului de ceai. [Pron. te-ism. / < fr. théisme, cf. thé – ceai]. Vezi definitia »

NEOCRITICÍSM s. n. Curent filozofic francez care încearcă să restabilească doctrina kantiană potrivit datelor și speculațiilor științifice moderne. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-criticisme. Vezi definitia »

SCOLASTICÍSM s. n. concepție specifică scolasticii; metodă scolastică. (< fr. scolasticisme) Vezi definitia »