VEZÍCĂ s.f. 1. (Anat.) Organ cavitar în care se acumulează (temporar) un lichid; bășică. 2. (Biol.) Vezică înotătoare = organ plin cu gaze, caracteristic peștilor osoși, care determină ridicarea și coborârea peștelui în apă. [< lat. vesica, cf. fr. vessie]. Vezi definitia »

CONSOÁNĂ, consoane, s. f. Sunet al vorbirii format din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea (urmată de deschidere bruscă) sau prin strâmtoarea acestuia; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona. Vezi definitia »

CHEMOSINTÉZĂ s. f. sinteză a substanțelor organice de către bacteriile autotrofe cu ajutorul energiei chimice, prin oxidarea substanțelor minerale; chimiosinteză. (< germ. Chemosynthese) Vezi definitia »

ACETILÚRĂ s. f. derivat al acetilenei cu un metal. (< fr. acétylure) Vezi definitia »

CUÁDRICĂ s.f. v. cvadrică. Vezi definitia »