CRĂCÚȚĂ, crăcuțe, s. f. Diminutiv al lui cracă; crăculiță. – Cracă + suf. -uță. Vezi definitia »

FRÁZĂ s. f. 1. unitate sintactică din două sau mai multe propoziții în raport de coordonare sau subordonare. 2. (muz.) unitate a discursului melodic delimitată de două cadențe. (< fr. phrase) Vezi definitia »

HIDROVITAMÍNĂ s. f. vitamină solubilă în apă. (< fr. hydrovitamine) Vezi definitia »

ceáță (céțuri), s. f. – 1. (Înv.) Nor, negură, albeață care întunecă vederea. – 2. Negură, pîclă. – 3. Praf care acoperă unele fructe proaspete. Lat. vulgar. *caecia „albeață a ochiului” de la caecus „orb” (Pușcariu, Conv. Lit., XXXVII, 598; Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Pușcariu 359; Candrea-Dens., 308; Densusianu, Hlr., 158; REW 1467; Iordan, Dift., 45; DAR). Der. de la caecus, întrevăzută încă de autorii Lexiconului de la Buda, se bazează după Crețu 313 pe un der. *caecitia. Cihac, II, 47, se gîndea la rus. čad „fum”, opinie acceptată de Weigand, BA, III, 108 (‹ bg. čadica), în ciuda probabilității sale reduse. – Der. cețos, adj. (cu ceață); cețoșa (var. încețoșa, cețui), vb. (a se lăsa ceață; a (se) împăienjeni vederea). Vezi definitia »

UMBELÚLĂ s. f. umbelă secundară care intră în alcătuirea unei umbele compuse. (< fr. ombellule) Vezi definitia »