ORGANICÍSM s. n. 1. concepție sociologică potrivit căreia societatea omenească ar fi un organism analog cu cel biologic. 2. teorie în biologia contemporană care afirmă că forma organismelor este în același timp materială și spirituală, toate celulele având judecată. 3. teorie care susține că orice maladie provine dintr-o leziune organică. (< fr. organicisme) Vezi definitia »

EXOTÍSM s. n. însușirea de a fi exotic. ◊ tendință în arta și literatura europeană (romantică) de a descrie idilic peisaje și obiceiuri exotice. (< fr. exotisme) Vezi definitia »

SÂRBÍSM, sârbisme, s. n. Cuvânt, expresie împrumutate de o limbă din limba sârbă (și neasimilate). – Sârb + suf. -ism. Vezi definitia »

EPIGONÍSM s.n. Atitudine, manifestare de epigon (2), care presupune pastișarea, absența originalității, a capacității creatoare, a spiritului novator. [< fr. épigonisme]. Vezi definitia »

NATURALÍSM s.n. 1. Tendință în literatură și artă de a reconstitui realitatea cât mai fidel, chiar în aspectele ei neesențiale (uneori accentuând laturile urâte, vulgare). 2. Curent literar apărut în Franța în a doua jumătate a sec. XIX sub influența scientismului și pozitivismului, care susținea ideea determinismului social și (mai ales) biologic în explicarea caracterelor umane. 3. Stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natură (animale, plante, figuri umane). 4. Doctrină potrivit căreia nu există supranatural, natura existând prin ea însăși, printr-un principiu imanent ei. 5. Doctrină după care viața morală trebuie să se conformeze legilor naturii. [Cf. fr. naturalisme]. Vezi definitia »