ELÉN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Grecia antică (Elada). ◊ s. f.; în forma elină) limba greacă veche. (< fr. hellène) Vezi definitia »

ALBUMINOGÉN, -Ă adj. care produce albumină. (< engl. albuminogenous) Vezi definitia »

rúmen (rúmenă), adj. – Trandafiriu, roșcat. – Mr. arumîn. Sl. rumĕnŭ „roșu” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 491; Conev 97), cf. sb., cr., slov. rumen. – Der. rumeior, adj. (dim. al lui rumen); rumeni, vb. (a se înroși; a se face rumen, a se frige ușor), din sl. rumĕniti, sb., cr. rumeniti; rumeneală, s. f. (roșeață, îmbujorare; fard; căldură, dogoare), din sl. rumĕnilo, sb., cr., slov. rumenilo; rumeniu, adj. (trandafiriu); rumeniță, s. f. (fard). Vezi definitia »

TIBICÉN s. m. (ant.) cântăreț din fluier, din flaut. (< lat. tibicen) Vezi definitia »

METILSTIRÉN, metilstireni, s. m. (Chim.) Substanță organică, derivat al stirenului, folosită ca monomer în polimerizare. – Din fr. méthylstyrène. Vezi definitia »