CLIÉNT, -Ă, clienți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără, consumă etc.; mușteriu. 2. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngrijii sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. (În antichitatea romană) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis. Vezi definitia »

OCURÉNT, -Ă adj. 1. care survine la un moment dat. 2. (despre unități lingvistice) care se întâlnește într-un text. (< fr. occurrent, lat. occurrens) Vezi definitia »

EXORBITÁNT, -Ă adj. (Despre prețuri) Mare, excesiv, exagerat. [< fr. exorbitant]. Vezi definitia »

NIVELMÉNT, nivelmente, s. n. (Top.) Totalitatea metodelor, procedeelor și operațiilor prin care se determină altitudinea unor puncte terestre în scopul reprezentării lor pe o hartă sau pe un plan. – Din fr. nivellement. Vezi definitia »

cărunt (cărúntă), adj. – Cu părul alb. – Mr. cănut. Lat. canūtus (Cipariu, Gram., 91; Pușcariu 301; Candrea-Dens., 274; REW 1622; DAR); cf. it. canuto, fr. chenu, prov., cat. canut, sp. canudo. Este cuvînt general cunoscut (ALR, 65). Der. cărunțiu, adj. (cărunt); căruntețe, s. f. (cărunțeală; bătrînețe; albeață); cărunțeală, căruntate, s. f. (rar, faptul de a fi cărunt); încărunți, vb. (a albi; a îmbătrîni). Din rom., ngr. ϰανούτον (Meyer, Neugr. St., II, 75). Vezi definitia »