BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are patima beției. 2. Adj. (În expr.) Muscă-bețivă = musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris). – Din bețiu (rar folosit,<lat. *bibitivus) + suf. -iv. Vezi definitia »

IMITATÍV, -Ă adj. care imită. (< fr. imitatif, lat. imitativus) Vezi definitia »

CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif. Vezi definitia »

poșezătív, -ă, adj. (înv.; în sintagmă) pronume poșezătiv = pronume posesiv. Vezi definitia »

OLFACTÍV, -Ă adj. Referitor la miros, de miros; olfactic. [< fr. olfactif, cf. lat. olfactus – miros]. Vezi definitia »