XÉNON s. n. Element chimic din grupul gazelor nobile, incolor și inodor, care se găsește în atmosferă în cantități foarte mici. – Din fr. xénon, germ. Xenon. Vezi definitia »

TON², tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval dintre două sunete (muzicale) situate la o distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (Înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus. Vezi definitia »

CARACTRÓN s. n. tub catodic în afișarea rapidă a literelor sau cifrelor pe ecran. (< fr., engl. caractron) Vezi definitia »

TURBIÓN, turbioane, s. n. (Rar) Vârtej (de apă sau de aer). [Pr.: -bi-on] – Din fr. tourbillon. Vezi definitia »

PRIÓN, prioni, s. m. Cea mai mică particulă infectantă cunoscută, care nu este virus, ci o formă aberantă a unei proteine celulare normale fără acid nucleic, care provoacă encefalopatii cu evoluție lentă. [Din fr., engl. prion]. Sursa: Noul dicționar universal al limbii române, Editura Litera internațional, București, 2008, ISBN 978-973-675-436-4 Vezi definitia »