Definita cuvantului formalină
FORMALÍNĂ s. f. formol. (< fr. formaline)

Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu formalină
SIRIÁCĂ s. f. 1. Limbă literară bazată pe un dialect arameic răsăritean, întrebuințată în literatură și liturghie de către numeroase biserici creștine răsăritene. 2. Arameica vorbită de către comunitățile creștine. (din lat. syriacus = sirian < gr. syriakós = din vechea Sirie, situată în SV Asiei, învecinându-se cu Marea Mediterană și acoperind teritoriile actuale ale Siriei, Libanului, Israelului și Iordaniei) Vezi definitia »
MARTINGÁLĂ s. f. 1. curea de ham care nu lasă calul să sară în două picioare. 2. (mar.) bară de metal fixată perpendicular sub bompres, care susține subarbele. 3. sistem de joc bazat pe considerații decurgând din calculul probabilităților, care urmărește asigurarea beneficiului prin mărirea progresivă a mizei la jocurile de noroc și la cursele de trap. (< fr. martingale) Vezi definitia »
HIPERCHERATÓZĂ, hipercheratoze, s. f. Îngroșare a stratului cornos al pielii. – Din fr. hyperkératose. Vezi definitia »
fúrcă (fúrci), s. f.1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu doi sau trei dinți încovoiați. – 2. Furcoi. – 3. Cantitate de fîn care se poate lua cu furca sau furcoiul. – 4. Muncă agricolă făcută cu furca sau furcoiul. 5. Spînzurătoare. – 6. Stîlp sau băț de care se sprijină cumpăna puțului. – 7. Crăcană, par de susținere a unei greutăți, a unei crengi etc. – 8. Stern, os al pieptului. – 9. Stîlp, par, țăruș. – 10. Suport al sulului de urzeală, la războiul de țesut. – 11. Răscruce, bifurcație. – 12. La car, loitră. – 13. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. – Mr., megl. furcă, istr. furke. Lat. fŭrca (Pușcariu 678; Candrea-Dens., 693; REW 3593; DAR; Densusianu, GS, II, 317), cf. alb. furkë (Meyer 111; Philippide, II, 643; ar putea proveni din rom.), it., prov., cat., port. forca, fr. fourche, sp. horca. Der. furcărie, s. f. (Mold., șezătoare la care femeile torc lînă); furcătură, s. f. (bifurcație), cu suf. -tură (după Candrea-Dens., 696 și DAR, de la un lat. *fŭrcatūra); furcea, s. f. (furcuță; loitră de car), poate din lat. *fŭrcĭlla, cf. basc. murkila; furcer, s. m. (Trans., furcă cu dinții de fier); furchiță, s. f. (furcă de tors); (în)furcitură, s. f. (bifurcație; furcoi de fîn, căpiță); furcoaie, s. f. (cuier); furcoi, s. n. (furcă mare); furculiță, s. f. (Trans., furculiță); înfurci (var. înfurca), vb. (a lua cu furca; a desface, a despica; a bifurca), pe care Pușcariu 874 și Candrea-Dens., 694 îl derivau de la un lat. *infŭrcāre. – Din. rom. provine ngr. φουρϰουλίτσα; alb. furkë și furkuljitsë „furculiță”; bg. furka, hurka (Candrea, Elemente, 408; Romanski, Jb., XV, 107; Berneker 286; Capidan, Raporturile, 195); bg. forkolica, fărkulica (Mladenov 660, care, totuși, derivă bg. furka direct din lat.); și mag. furkó (Drăganu, Dacor., VII, 199). Vezi definitia »
RÚNDĂ s.f. Repriză, tur (la un joc). ♦ Una dintre seriile de partide din cadrul unui turneu de șah, în cursul căreia fiecare participant joacă o singură dată. ♦ Repriză (de trei minute) a unui meci de box. 2. Parte dintr-un șir de acțiuni, manifestări etc. de același fel. [< germ. Runde, fr. round < engl. rounde]. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z