AUTONOMÍE s. f. 1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voință. 2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, în anumite domenii, în cadrul unui stat condus de o putere centrală. ◊ autoconducere. 3. distanță maximă pe care o poate parcurge o navă sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fără refacerea plinurilor de combustibil. 4. calitate a unui cuvânt de a avea un sens lexical deplin. (< fr. autonomie, lat. autonomia) Vezi definitia »

cilihoáie, cilihói, s.f. (reg.) 1. sperietoare de păsări pe ogoare. 2. ființă urâtă la chip și port. Vezi definitia »

SEMASIOLOGÍE s. f. semantică (II, 1). ◊ metodă de cercetare în lexicologie care, plecând de la semnificant, studiază semnificatul; studiu bazat pe această metodă. (< fr. sémasiologie) Vezi definitia »

JANÍLIE s.f. Fir de catifea pentru brodat. [Gen. -iei. / cf. fr. chenille]. Vezi definitia »

OSTEOPLAZÍE s. f. neoformație osoasă atipică. (< fr. ostéoplasie) Vezi definitia »