TON¹ s. n. 1. sunet (muzical). ◊ intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, echivalent cu două semitonuri. ♦ a da ŭl = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, cu diapazonul; b) a iniția ceva. 2. mlădiere, inflexiune a vocii, intonație. 3. fel de a-și exprima gândurile; fel de a fi, de a se purta. ◊ atmosferă specifică din cuprinsul unei opere (literare). 4. nuanță a culorii (într-un tablou). ◊ culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou. (< fr. ton, lat. tonus) Vezi definitia »

MORMÓN, -Ă adj., s. m. f. (adept) al mormonismului. (< fr. mormon) Vezi definitia »

mozdón, mozdoáne, s.n. (reg.) locomotivă, motor. Vezi definitia »

ALOHTÓN, -Ă adj. 1. (despre roci) care a suferit deplasări față de locul inițial de formare. 2. (despre specii, populații) originar din alte regiuni geografice. (< fr. allochtone) Vezi definitia »

HARPAGÓN, harpagoni, s. m. Om avar, zgârcit; zgârie-brânză. [Var.: arpagón s. m.] – Din fr. harpagon. Vezi definitia »