rugínă (rugíni), s. f. – 1. Oxidare a fierului. – 2. Rablă, obiect uzat. – 3. Hodorog. – 4. Pipirig (Juncus effusus). – 5. Tăciune, mălură (Puccinia graminis). – Mr. arudzină. Lat. rŭbῑgῑnem (Diez, I, 361; Phlippide, Principii, 33; cf. REW 7348), cf. prov. royilh, fr. rouille, sp. robin. Se merge mai în detaliu la un lat. aerūgĭnem, uneori în formă ipotetică *aerūgĭna (Pușcariu 1482; REW 243; Pascu, I, 41; Pascu, Beiträge, 7; Tiktin; Candrea), posibilă și ea fonetic. Pentru rezultatul fonetic al lui rŭbῑgĭnem, cf. iuvencus › junc. Schimbarea de accent este dificilă (Ivănescu, BF, I, 161, o explică pornind de la vb. rugini); dar cu aerūgĭnem există aceeași dificultate. Der. ruginare, s. f. (Arbust, Andromeda polyfolia); rugini, vb. (a oxida; refl., a crește mălura, a se tăciuna; refl., a decădea); ruginătură, s. f. (lucru ruginit); ruginiu, adj. (roșiatic); ruginos, adj. (oxidat; învechit). Din rom. provine bg. rudžina (Capidan, Raporturile, 234) și țig. ruğinav „a deteriora”. Vezi definitia »

FITOMORFÓZĂ s. f. totalitatea modificărilor morfologice și de structură cauzate plantelor de către paraziți. (< fr. phytomorphose) Vezi definitia »

CATACLÁZĂ s. f. zdrobirea și deformarea mineralelor unei roci datorită presiunii și dislocărilor din scoarța Pământului. (< germ. Kataclase) Vezi definitia »

FUNDĂTÚRĂ, fundături, s. f. Stradă, drum, uliță care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz; fundac. – [În]funda + suf. -ătură. Vezi definitia »

Persoană care face o meserie din vânzarea în târgurile de vechituri. Vezi definitia »