trist (-tă), adj. – Supărat, necăjit, deprimat; dureros. Lat. tristis, pop. tristus (Densusianu, Hlr., 141; Pușcariu 1764; REW 8918), cf. it. tristo, port. triste, prov. tritz. Este de luat în seamă pierderea cuvîntului în dialecte; și în rom. circulația populară pare limitată. Apare din sec. XVI. – Der. tristețe (var. tristeță), s. f. (amărăciune, mîhnire, îngrijorare), după it. tristezza, fr. tristesse; întrista, vb. (a mîhni, a supăra), după fr. attrister; întristăciune, s. f. (Bucov., suferință, mîhnire); întristător, adj. (care mîhnește). – Din rom. provine săs. trist. Vezi definitia »

CONTRAPUNCTÍST s. m. compozitor care utilizează contrapunctul. (< fr. contrapuntiste) Vezi definitia »

CRIMINOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Criminolog. [< fr. criminologiste]. Vezi definitia »

PROTÍST, protiste, s. n. Microorganism unicelular. – Din fr. protiste. Vezi definitia »

EXCURSIONÍST, -Ă s. m. f. cel care face o excursie. (< fr. excursionniste) Vezi definitia »