TERÉN s. n. 1. întindere de pământ. ♦ a sonda (sau a tatona) ŭl = a examina cu atenție situația sau împrejurările înainte de a întreprinde ceva; a se informa; a câștiga (sau a pierde) ~ = a avansa pas cu pas (sau a da înapoi) într-o acțiune; a părăsi ŭl = a ceda, a se da bătut. ◊ sol. ◊ loc, regiune. 2. spațiu amenajat pentru sporturi și recreare. 3. totalitatea formațiilor geologice dintr-o porțiune a scoarței terestre. 4. loc unde se desfășoară o activitate, unde are loc o acțiune. 5. (fig.) domeniu de activitate, de preocupări. ♦ pe ~ = la fața locului; la locul de muncă. (< fr. terrain) Vezi definitia »

DURAMÉN s.n. Partea centrală a trunchiului unui arbore, de culoare mai închisă și de densitate mai mare decât alburnul. [< lat. , fr. duramen]. Vezi definitia »

ENDOGÉN, -Ă adj. 1. de origine internă, produs înăuntrul organismului. ♦ intoxicație ~ă = autointoxicație. 2. (despre fenomene geologice) provocat de forțe din interiorul Pământului. (< fr. endogène) Vezi definitia »

ISOCARÉN, -Ă adj. v. izocaren. Vezi definitia »

APPENZELL AUSSERHODEN [ápənțel ausərodən], semicanton în NE Elveției; 243,5 km²; 49,8 mii loc. (1988). Centru ad-tiv: Herisau. Creșterea animalelor. Turism. Vezi definitia »