MÍE, mii, num. card., s. f. I. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille). Vezi definitia »

OMFALOTOMÍE s. f. secționare chirurgicală a cordonului ombilical. (< fr. omphalotomie) Vezi definitia »

DEZAGREGÁȚIE s. f. dezagregare. (< fr. désagrégation) Vezi definitia »

DISIPÁȚIE s. f. 1. disipare; cheltuială nechibzuită; exces. 2. (fig.) neatenție. ◊ dezmăț, desfrâu. (< fr. dissipation) Vezi definitia »

EXCITÁȚIE, excitații, s. f. 1. Excitare. 2. Proces fiziologic care se manifestă prin activitatea funcțională (contracție, secreție sau generare de impulsuri) a unei celule, a unui țesut sau a unui organ, ca răspuns la un factor stimulativ intern sau extern. 3. Producere a unui câmp magnetic util în mașini, aparate sau instrumente electrice. 4. Producere a câmpului magnetic inductor util în mașinile electrice, în unele aparate electrice și instrumente electrice. – Din fr. excitation, lat. excitatio. Vezi definitia »