RETÉNȚÍE s. f. 1. reținere, oprire. ◊ reținere și păstrare în gaj de către creditor a unui lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie. ◊ (fig.) stăpânire, înfrânare. 2. reținere și acumulare în organism a unor produse biologice datorită funcționării defectuoase a unor glande cu secreție externă. 3. proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale. (< fr. rétention, lat. retentio) Vezi definitia »

MICROENCEFALÍE s.f. (Med.) Malformație constând în existența unui creier foarte mic. [Gen. -iei. / cf. gr. mikros – mic, enkephalos – creier]. Vezi definitia »

POSOLOGÍE s. f. studiu al dozelor în care trebuie administrate medicamentele. (< fr. posologie) Vezi definitia »

GALVANOGRAFÍE s.f. (Poligr.) Corodare electrolitică a clișeelor pentru tipar înalt, folosite ca anod al unei băi galvanice. [Gen. -iei. / < fr. galvanographie]. Vezi definitia »

PROHIBÍȚIE s.f. Oprire, interzicere; (spec.) interzicere de a vinde, de a importa sau de a exporta o marfă. [Gen. -iei, var. prohibițiune s.f. / cf. fr. prohibition, lat. prohibitio]. Vezi definitia »