bîrc (-curi), s. n. – (Trans.) Dungă, crestătură (mai ales pe bățul cu care se măsoară laptele turnat). – Var. (Mold., Bucov., Basar.), vÎrcă, s. f. (linie, dungă). Rus. birka „semn”. Etimonul a fost semnalat de Bogrea, Dacor., IV, 792, dar numai pentru bîrc. Vîrcă, în mod normal considerat cuvînt separat, este pus în legătură de Scriban cu bg. vŭrva „sfoară”. Vezi definitia »

cherc (-curi), s. n. – (Trans.) Reuniune de tineri, cu jocuri și focuri, în ajun de carnaval. Mag. kerék „roată, cerc” (Pușcariu, Dacor., IV, 679). – Der. chercui, vb. (a se distra). Vezi definitia »

FILOTÚRC, -Ă adj., s.m. și f. Turcofil. [< filo- + turc]. Vezi definitia »

ZOOPÁRC, zooparcuri, s. n. Grădină zoologică. – Din germ. Zoopark. Vezi definitia »

spîrc (-curi), s. n. – 1. Bucată, tranșă, mai ales de piele sau de cartilaj. – 2. Mucos, puști. Origine incertă, probabil expresivă, cf. sfîrc, cu care are o strînsă legătură fonetică și semantică. – Der. spîrcui, vb. (a sfîșia, a sfîrtica, a rupe în bucăți; înv., a distruge, a nimici; Trans., a fura; refl., înv., a se da învins, a se împrăștia); spîrcîi (var. spîrcăi), vb. refl. (a avea diaree, a fi deranjat la stomac), var. a cuvîntului anterior; spîrcaci (var. spurcaci), s. m. (pasăre, Otis tetrax), cf. numele său fr. canepetière, var. prin contaminare cu a spurca; spîrcîitor, adj. (bolnav de diaree); spîrcîială, s. f. (excremente). Vezi definitia »