Definita cuvantului spîrc
spîrc (-curi), s. n. – 1. Bucată, tranșă, mai ales de piele sau de cartilaj. – 2. Mucos, puști. Origine incertă, probabil expresivă, cf. sfîrc, cu care are o strînsă legătură fonetică și semantică. – Der. spîrcui, vb. (a sfîșia, a sfîrtica, a rupe în bucăți; înv., a distruge, a nimici; Trans., a fura; refl., înv., a se da învins, a se împrăștia); spîrcîi (var. spîrcăi), vb. refl. (a avea diaree, a fi deranjat la stomac), var. a cuvîntului anterior; spîrcaci (var. spurcaci), s. m. (pasăre, Otis tetrax), cf. numele său fr. canepetière, var. prin contaminare cu a spurca; spîrcîitor, adj. (bolnav de diaree); spîrcîială, s. f. (excremente).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu spîrc
CÉRC1 s. n. 1. curbă plană închisă la distanță egală față de centru. 2. figură, linie, mișcare în formă de cerc (1). 3. grup de persoane legate între ele prin idei, convingeri, preocupări sau interese comune. 4. limită, întindere. (< lat. circus, după fr. cercle) Vezi definitia »
spârc1! interj., s.n. (reg.) 1. (interj.) cuvânt care imită zgomotul produs de un lichid, de o materie fluidă care iese forțat printr-un orificiu. 2. (adjectival) murdar. 3. (s.n.) tâșnitură dintr-un lichid; stropitură, spârcâitură, găinaț. Vezi definitia »
PARC s. n. 1. grădină publică mare, amenajată cu arbori, peluze etc. ◊ grădină mare plantată cu arbori în jurul unei locuințe. 2. suprafață de teren închisă unde se îngrijește și se crește vânatul. 3. loc de staționare a autovehiculelor sau de depozitare a utilajelor și materialelor unei instituții, unei unități. ◊ totalitatea autovehiculelor unei întreprinderi, instituții etc.. 4. ~ electric = rețea centrală de distribuire a curentului electric. (< fr. parc) Vezi definitia »
CÂRC interj. (Pop. și fam.; în expr.) A nu (mai) zice (sau spune) (nici) cârc = a nu (mai) spune nici o vorbă, a tăcea chitic. – Formație onomatopeică. Vezi definitia »
șarc2, șárcuri, s.n. (reg.) 1. șanț făcut prin holdă pentru scurgerea apei. 2. loc adânc într-o apă stătătoare. Vezi definitia »