pehní, pehnésc, vb. IV (înv. și reg.) a duce lipsă de ceva. Vezi definitia »

izgoní (izgonésc, izgonít), vb. – 1. A alunga, a goni. – 2. A speria, a sili pe cineva să plece, a surghiuni. – Mr. azgunescu, azgunire. Sl. izgoniti (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Tiktin; Conev 99), cf. bg. izgonjam, sb. izgoniti „a vîna”. – Der. izgon, s. n. (detașament), înv., deverbal; izgoană, s. f. (surghiun), înv.; izgonitor, adj. (care surghiunește); izgnanie, s. f. (înv., surghiun), din sl. izgnije. – Din rom. provine mag. izgána (Edelspacher 15). cf. goni. Vezi definitia »

TONI- elem. tono-. Vezi definitia »

sclănciní, sclăncín și sclăncinésc, vb. IV refl. (înv.) a șovăi, a ezita. Vezi definitia »

BRĂTENI v. Brăduleț. Vezi definitia »