EMANÁȚIE s.f. 1. Emitere, degajare. ♦ Ceea ce se degajează. 2. Gaz radioactiv care rezultă din dezintegrarea actiniului, a radiului sau a toriului. [Gen. -iei, var. emanațiune s.f. / cf. fr. émanation, it. emanazione]. Vezi definitia »

droáie s. f. – Mulțime, gloată. Origine necunoscută. Cihac, I, 250 (urmat de Körting 9120) pleca de la o var. sdroaie, puțin frecventă, pe care o derivă de la lat. strues; în vreme ce Cihac, II, 656, pleacă de la ngr. δρούγγος „gloată”; însă nici unul din aceste etimoane nu pare posibil (cf. împotrivă, Densusianu, Rom., XXXIII, 285). S-a indicat de asemenea ca etimon alb. droe „spaimă” (Scriban; Rosetti, II, 115), folosit ca în expresia o groază de „o mulțime de”. Această ipoteză este destul de seducătoare; însă în rom. nu există nici o urmă a unui droaie „spaimă”; iar pe de altă parte nu cunoaștem istoria cuvîntului alb. Este mai curînd vorba de un der. de la sl. (bg., sb.) roi „roi de albine”, cf. roi, din sl. rojiti „tundere”, de ex. de la un podŭrojiti „subtundere”, cf. sb. zarojiti se „a prinde un roi”. Vezi definitia »

JUBILÁȚIE, jubilații, s. f. (Rar) Jubilare. – Din fr. jubilation. Vezi definitia »

OSTEOMALACÍE s.f. (Med.) Înmuiere a scheletului produsă de decalcifiere (prin îmbătrânire). [Gen. -iei. / < fr. ostéomalacie, cf. gr. osteon – os, malakia – înmuiere]. Vezi definitia »

ALOPECÍE s. f. cădere prematură a părului (de pe cap); chelie. (< fr. alopécie, lat. alopecia, gr. alopekeia) Vezi definitia »