POLIMÓRF, -Ă adj. Care se prezintă sub mai multe forme. [< fr. polymorphe]. Vezi definitia »

ALELOMÓRF, -Ă adj. (despre un caracter ereditar) Care se opune unui alt caracter. [< fr. allélomorphe]. Vezi definitia »

sarf s.n. (înv.) gramatică. Vezi definitia »

vîrf (-furi), s. n. – 1. Partea cea mai înaltă a unui lucru. – 2. Capăt, extremitate. – 3. Pisc, culme. – 4. Ac, partea ascuțită a unui lucru. – 5. Moment crucial, intensitate maximă. – Var. înv. vîrh, vîrv, și der. Megl. vrău. Sl. vrŭchŭ (Miklosich, Lexicon, 78; Cihac, II, 448; Conev 39), cf. bg. vrăh, ceh. vrch. – Der. vîrhovnic, s. m. (șef, conducător), înv., din sl. vrŭhovĭnikŭ; vîrfar, s. n. (țăpoi, furcoi); vîrfare, s. f. (culme, pisc; Olt., panglică la codițe), din bg. vrăhari (Candrea); vîrfelnic, s. m. (personalitate), formație artificială puțin folosită; vîrfui, vb. (a face vîrf; a termina un stog; a scoate vîrf; a umple ochi, în exces); învîrfui, vb. (a umple, a încărca excesiv). Cf. vîrșe, covîrși, obîrșie, sfîrși. Vezi definitia »

IDIOMÓRF, -Ă adj. 1. (despre minerale) cristalizat într-o formă cristalină proprie, perfectă. 2. (biol.; despre caractere) condiționat de gene cu frecvență mică. (< fr. idiomorphe) Vezi definitia »