CÓMĂ² s.f. 1. A noua parte dintr-un sunet, care este cea mai mică diviziune a tonului perceptibilă cu urechea; semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră. 2. (Rar) Virgulă. [< it. coma, germ. Komma, cf. gr. komma – fragment de frază]. Vezi definitia »

CUPERÓZĂ s.f. Afecțiune a pielii care apare la oameni în vârstă, caracterizându-se printr-o colorație roșie-violacee a pomeților obrazului și a nasului; acnee rozacee. [< fr. couperose]. Vezi definitia »

CONSONÁNȚĂ, consonanțe, s. f. 1. (Muz.) Unire, combinare armonioasă a două sau a mai multor sunete de înălțimi diferite. 2. Fig. Potrivire de idei, de păreri; înțelegere, acord. – Din fr. consonance. Vezi definitia »

UȘCHEÁLĂ s. f. (Arg.) 1. Hoinăreală. 2. Plecare repede, pe neașteptate dintr-un loc. – Ușchi + suf. -eală. Vezi definitia »

RUȘULÍCĂ s. f. (Bot.) Struguraș (3), (Hieracium aurantiacum). (din rus²) Vezi definitia »