ogúr (ogúruri), s. n. – Noroc, fericire. Tc. oghur (Lokotsch 1589), din mgr. άγούρι ‹ lat. augurium. Sec. XVIII, înv. – Der. ogurliu (var. ugurliu), adj. (care are noroc), mr. ugurliu, din tc. oghurlu. – Cf. ursuz. Vezi definitia »

BRAHIOZÁUR s. m. dinozaurian fosil cu gâtul foarte lung, capul mic, corpul terminat cu o coadă scurtă și groasă, membrele anterioare fiind mai înalte. (< lat. brachiosaurus) Vezi definitia »

CIUR, ciururi, s. n. 1. Unealtă de cernut materiale pulverulente sau granulare, făcută dintr-o rețea deasă de sârmă sau dintr-o bucată de tablă ori de piele perforată, fixată pe o ramă. V. sită. ◊ Expr. A vedea ca prin ciur = a vedea neclar. A trece (sau a da, a cerne) prin ciur și prin dârmon = a) a cerceta, a examina în amănunt, cu atenție; b) a cleveti, a bârfi pe cineva (scoțându-i la iveală cât mai multe defecte); c) (mai ales cu verbul la participiu) a trece prin multe încercări, experiențe, a căpăta multă experiență. A căra (sau a duce) apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a lucra fără spor; a nu face nici o treabă. ♦ Cantitate de material câtă încape într-un ciur (1). ♦ Unealtă specială pentru sortarea pe dimensiuni a unor materiale granulare, formată dintr-o ramă mare de lemn pe care este întinsă o rețea de sârmă, o tablă perforată etc. 2. Ramă în formă de cerc pe care se întinde materialul ce se brodează. 3. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare. – Lat. cibrum (= cribum). Vezi definitia »

balaur, balauri, s. m. 1. polițist. 2. șef mare. 3. țigan. Vezi definitia »

gắbur², gắburi, s.m. (reg.) țăran sas. Vezi definitia »