bălegá / băligá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bálegă / se báligă Vezi definitia »

legá (lég, legát), vb. – A lăsa prin testament, a porunci, a cere, a lăsa. Lat. legare (sec. XIX), fr. leguer. Nu se obișnuiește să se conjuge. – Der. leg, s. n. (înv., legat, poruncă), din fr. legs; legat (var. înv., legată, legatum, legaton), s. n. (danie, mandat), din lat. legatum, în parte prin intermediul ngr. λεγάτον (sec. XVII, figurează în Îndreptarea legii); legatar, s. m., din fr. légataire, și mai înainte din lat. legatarius; legat, s. m. (delegat papal), din lat. legatus (sec. XVII); legați(un)e, s. f., din fr. légation; delega, vb., din fr. déléguer; delegați(un)e, s. f., din fr. délégation; relega, vb., din fr. reléguer. Vezi definitia »

AGREGÁ vb. refl. (despre elemente) a se uni, a se alipi. (< fr. /s'/agréger, lat. agregare) Vezi definitia »

AUTONEGÁ vb. I. refl. A se nega pe sine însuși. [Et. incertă]. Vezi definitia »

tanga s. n. invar. chiloți de damă confecționați cu economie de material. Vezi definitia »