fuiór (fuioáre), s. n. – 1. Mănunchi de cînepă sau de lînă gata de tors. – 2. Cînepă în general. – Mr., megl. ful’or. Origine incertă. Probabil din lat. fŏliola, dim. de la fŏlium „foaie”. Rezultatul normal, fuioară, conservat în Mold., a fost înlocuit de un sing. analogic, format pe baza pl. Semantismul pare a se explica, fie prin forma caracteristică a sculului sau fuiorului, fie prin sensul de „ghirlandă” atestat pentru lat. folia, cf. sp. copo. Această ipoteză pare de preferat der. din lat. *folliolus, de la follis (Pușcariu 664 și Conv. lit., XXXV, 821; Pușcariu, ZRPh., XXVII, 742; Candrea-Dens., 616; Pascu, I, 86; REW 3421; DAR; Densusianu, GS, II, 317; Rosetti, I, 167), al cărui semantism este dificil de explicat, cel puțin tot atît cît cel al ipotezei anterioare. Scriban propune *fŭnĭolus, în loc de fŭnĭcŭlus, care ar lăsa fără explicație formele dialectale. Vezi definitia »

DECONSTRÚCTOR s. m. cel care contribuie la distrugerea a ceva deja edificat. (< de¹- + constructor) Vezi definitia »

UCIZĂTÓR, -OÁRE adj. v. ucigător. Vezi definitia »

Încărcător frontal. Vezi definitia »

beneficiarilor Vezi definitia »