CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant. Vezi definitia »

PROBÁNT, -Ă, probanți, -te, adj. (Rar) Care probează, dovedește, convinge; edificator, concludent. – Din fr. probant. Vezi definitia »

ATRUPAMÉNT s. n. (jur.; în trecut) evadare săvârșită de mai multe persoane acționând sub influența unei sugestii colective. (< fr. attroupement) Vezi definitia »

REVIZUÉNT s.m. (Jur.) Cel care introduce o cerere de revizuire a unui proces. [Pron. -zu-ent. / et. incertă]. Vezi definitia »

FORTIFIÁNT, -Ă adj., s. n. (medicament) întăritor; tonic. (< fr. fortifiant) Vezi definitia »