REDÁN s.n. 1. Ieșitură în zidul unei fortificații. ♦ Serie de ieșinduri din loc în loc într-un zid ridicat pe un teren în pantă în vederea asigurării planeității. 2. Motiv decorativ sculptat în formă de dinți, caracteristic arhitecturii evului mediu. 3. Element de construcție așezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei în scopul măririi efectului de disipare a energiei. 4. Suprafața proeminentă inferioară, de contact cu apa, a cocei unei ambarcații sau a flotoarelor unui hidroavion. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. redan]. Vezi definitia »

TĂPȘÁN, tăpșane, s. n. 1. Loc neted și ușor înclinat care apare la baza versantelor și povârnișurilor în regiunile de deal și de munte. ♦ Coastă a unui deal sau a unui munte; pantă, povârniș. 2. Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat sau în mijlocul unei curți. ♦ Loc mai ridicat, neted, necultivat. – Tăpși + suf. -an. Vezi definitia »

MÂRTÁN, mârtani, s. m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec. Vezi definitia »

MESOPOTAMIÁN, -Ă adj. care aparține Mesopotamiei. ♦ artă ~ă = artă dezvoltată în Mesopotamia, caracterizată, în arhitectură, prin zigurate, prin pereți decorați cu ceramică smălțuită policrom, cu picturi murale și cu basoreliefuri, iar în sculptură prin admirabile statui, portrete, tauri înaripați și reliefuri cu scene de vânătoare. (< fr. mésopotamien) Vezi definitia »

găitán (găitáne), s. n. – Șiret, firet, galon. – Mr., megl. găitan. Tc. kaytan (Șeineanu, II, 176; Meyer 111; Lokotsch 644), cf. alb., bg. gaitan, sb. gajtan. Provine din ngr. γαïετανόν (Vasmer, Gr., 60). – Der. găităna (var. găităni), vb. (a împodobi cu găitane); găitănar, s. m. (negustor de găitane); găitănărie, s. f. (ceaprăzărie, pasmanterie); îngăităna, vb. (a face pasmanterie). Vezi definitia »