a da de izvor expr. (intl.) a depista un obiectiv unde se poate acționa fără riscul de a fi prinși. Vezi definitia »

plăcintór, plăcintoáre, s.n. (reg.) 1. sucitor (pentru întins foi de aluat), plăcintar. 2. bucată dreptunghiulară de lemn cu care se calcă rufele de pânză groasă; măngălău. Vezi definitia »

FOTOFÓR, -OÁRE adj. Care poartă, care are o sursă de lumină. // s.n. Lampă electrică portativă care se prinde de casca celui care o poartă (mineri, speologi etc.). ♦ Lampă frontală folosită în otorinolaringologie. // s.m. (Zool.) Organ luminos la coleoptere. [< fr. photophore, cf. gr. phos – lumină, phoros – care poartă]. Vezi definitia »

LIOFILIZATÓR s.n. (Tehn.) Aparat folosit pentru liofilizare. [Pron. li-o-. / cf. it. liofilizzatore]. Vezi definitia »

cocór (cocóri), s. m. – Pasăre migratoare (Grus cinerea). – Var. cocoară (-ori), s. f. (pană, penaj; model de broderie; stîlp, semn de hotar). – Megl. cocor. Sl. kokorĭ, kokora „creț” (Drăganu, Dacor., V, 341; DAR), nume care s-a dat cocorului datorită moțului său care pare încrețit. După Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 303, este legat de lat. ciconia; pentru Cihac, II, 494, der. din mag. Diferențierea semantică între m. și var. sa f. nu este absolută, confundîndu-se frecvent. – Der. cocorat, adj. (cu picioarele lungi; creț); cocorăței, s. m. pl. (narcisă, Narcissus peoticus); cocoreț, adj. (Olt., mîndru, trufaș); cocoroși (var. încocora, cocoroșa), vb. (a face să se mîndrească; a face curte), cf. bg. kokorjă se. – Comp. cocobarză, s. f. (Trans., barză); cocostîrc, s. m. (barză), cu stîrc, cf. Pușcariu, Dacor., VIII, 107 și Pușcariu, Lr., 22 (cf. alb. sterkoko, din sl. strŭkŭ). Vezi definitia »