misúrcă (-ci), s. f. – Coif. Pol. misiurka (Tiktin). Sec. XVII, înv. Vezi definitia »

METALÍMBĂ s.f. Metalimbaj. [După fr. métalangue]. Vezi definitia »

zugrăveálă (zu-gră-) s. f., g.-d. art. zugrăvélii; pl. zuvrăvéli Vezi definitia »

trégvă, trégve, s.f. (înv.) armistițiu. Vezi definitia »

flácără (-ắcări), s. f. Parte luminoasă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins, pară, văpaie. – Lat. facŭla, cu l expresiv, care însoțește adesea un f inițial, cf. flămând, și it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiòcina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Pușcariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explică de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminări cu flamma sau cu *flacca. – Der. flăcărá, vb. (a arde, a scoate flăcări); flăcăríe, s. f. (vîlvătaie); flăcărós, adj. (rar, care scoate flăcări); înflăcărá, vb. (a aprinde, a arde, a înfierbânta). – [3415] Vezi definitia »