Definita cuvantului mandibulă
MANDÍBULĂ s. f. 1. maxilar inferior la animale; falcă. 2. fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. 3. organ chitinos din aparatul bucal al unor insecte, cu care acestea taie frunzele sau sfâșie prada. (< fr. mandibule, lat. mandibula)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu mandibulă
mreánă (mréne), s. f. – Pește de rîu (Barbus fluviatilis). – Var. breană, umbreană, mireană. Mr. breană, megl. mreancă. Sb., cr. mrȅna (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 203; Machek, Z. slaw. Phil., XIX, 56; REW 5754; Conev 53), din mgr. μύραινα, cf. morun. Relația directă cu lat. muraena (Koerting 6382) nu e posibilă. Vezi definitia »
AUXÍNĂ s. f. hormon vegetal care stimulează creșterea plantelor. (< fr. auxine) Vezi definitia »
ATÓMĂ s. f. v. atom. Vezi definitia »
ÁNCORĂ s.f. 1. Piesă grea metalică, cu brațe în formă de cârlige ascuțite, care se lasă la fundul apei pentru a fixa o navă. ◊ A arunca ancora = a ancora; a ridica ancora = a pleca la drum cu o navă. 2. Cablu care întărește anumiți stâlpi, construcții înalte etc. ♦ Piesă de oțel care întărește legătura dintre elementele unei construcții. [< lat. ancora, cf. it. ancora]. Vezi definitia »
GHÉTRĂ, ghetre, s. f. 1. Învelitoare de postav, de fetru etc. care acoperă glezna și partea de deasupra a încălțămintei bărbătești. 2. Fâșie de piele care servește la protecția gleznei muncitorilor metalurgiști, în timpul lucrului. – Din fr. guêtre. Vezi definitia »