CĂPĂCÉL, căpăcele, s. n. Diminutiv al lui capac. – Capac + suf. -el. Vezi definitia »

CINÉL s. n. instrument muzical de percuție din două discuri metalice care se lovesc unul de altul, provocând un sunet strident; cimbal; talgere. (< it. cinelli) Vezi definitia »

ȘMÍRGHEL s.n. Rocă metamorfică formată în cea mai mare parte dintr-o masă de granule fine de corindon. ♦ (Tehn.) Material abraziv făcut din praful obținut din roca descrisă mai sus; emeri. [Pl. -le, -luri. / < germ. Schmirgel]. Vezi definitia »

CINCĂRÉL, cincărei, s. m., adj. (Reg.) Diminutiv al lui cincar. – Cincar + suf. -el. Vezi definitia »

OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ. Vezi definitia »