PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze liniare aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens). ◊ Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir. Vezi definitia »

ȚIMÍR, țimire, s. n. 1. (Înv. și reg.) Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, unei țări etc. 2. Denumire dată în evul mediu, în țările române, călăuzei și însoțitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la curtea domnească. [Var.: țimáră s. f.] – Din magh. cimer. Vezi definitia »

GIR¹ s. n. 1. operație prin care beneficiarul unui titlu de credit (cambie, cec etc.) transferă asupra unei alte persoane dreptul de proprietate și obligațiile ce decurg din acest document. 2. mijloc prin care cineva garantează pentru cinstea, acțiunile cuiva. (< it. giro, germ. Giro) Vezi definitia »

serasír (-ruri), s. n. – Brocart de aur. – Var. sarasir. Tc. (per.) ser a ser „de la un capăt la celălalt” (Șeineanu, III, 107; Lokotsch 1846). Sec. XIX, înv. Vezi definitia »

TACRÍR, tacriruri, s. n. (Înv.) 1. Interogatoriu. 2. Proces-verbal. – Din tc. takrir. Vezi definitia »