CLAVÍCULĂ, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul si cu omoplatul. – Din lat. clavicula, fr. clavicule. Vezi definitia »

ȚÂRÚCĂ s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țâră; țârică, țârișoară. ◊ Expr. Nici țârucă = lipsit cu totul de... – Țâră + suf. -ucă. Vezi definitia »

rădăcínă (rădăcíni), s. f. – Parte a plantei aflată în pămînt. – Mr. (a)rădățină. Lat. radῑcῑna (Pușcariu 1423; Densusianu, Hlr., 159; REW 6995), cf. logud. raigina, v. razina, fr. racine. – Der. rădăcinos, adj. (cu multe rădăcini); înrădăcina, vb. (a prinde rădăcini); desrădăcina, vb. (a fi smuls din rădăcini, a extirpa). Vezi definitia »

FLÍNTĂ, flinte, s. f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut; sâneață. – Din magh. flinta. Cf. germ. Flinte. Vezi definitia »

PREADOLESCÉNȚĂ s. f. perioadă între pubertate și adolescență. (< pre- + adolescență) Vezi definitia »