dódă (dóde), s. f. – 1. (Banat, Olt.) Formulă de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., în limbajul infantil) Mînă. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu părul lins. Creație expresivă de origine infantilă, ca și cocă. După Candrea, sensul 3 ar trebui pus în legătură cu sb. dodola „persoană travestită care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodolă); și după Scriban, sensul 1 este o var. de la dadă. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fără voie); dodii, s. f. pl. (în expresia în dodii, la întîmplare); dodot, s. n. (prostie, aiureală), cf. dondăni; dodoleț (var. dodoneț, dodoloț), adj. (rotund; neted). Vezi definitia »

ZBURĂTÚRĂ, zburături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (Înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe ca la o zburătură de praștie. – Zbura + suf. -ătură. Vezi definitia »

VOLIÉRĂ s.f. Adăpost din rețea de sârmă în care se țin păsările; colivie mare. [Pron. -li-e-. / < fr. voliĂ?re]. Vezi definitia »

BOÁLTĂ s. f. v. boltă. Vezi definitia »

ștandélcă s.f. (reg.) construcție în care se păstrează fânul. Vezi definitia »