TÉMĂ, teme, s. f. 1. Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică. ◊ Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. ◊ Temă cu variațiuni = compoziție muzicală care constă în enunțarea unei teme și în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare. 3. Exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași cuvânt. – Din lat. thema. Cf. fr. thème, it. tema. Vezi definitia »

oiágă (-iége), s. f. – (Trans.) Flacon, sticluță. Mag. üveg (Cihac, II, 518; Byck-Graur 40; Gáldi, Dict., 166). – Der. oiegar, s. m. (Trans., vînzător de sticle). Vezi definitia »

FREZMAȘÍNĂ s.f. Mașină la care se adaptează freza¹ (1) și care o pune în mișcare. [< germ. Fräsmaschine]. Vezi definitia »

ENDOTELÍTĂ s. f. inflamație a endoteliului. (< fr. endothélite) Vezi definitia »

CUÁRTĂ s.f. 1. (Fiz.) Sistem de patru conducte electrice, izolate între ele și împletite împreună, folosit pentru cablurile telefonice. 2. V. cvartă. [< fr. quarte]. Vezi definitia »