GLUCÍNIU s. n. (Chim.) Beriliu. – Din fr. glucinium. Vezi definitia »

cazmagíu, cazmagíi, s.m. (înv.) lucrător cu cazmaua. Vezi definitia »

fălnógiu (-gi), s. m. – (În Trans.) Primar. Mag. falnagy „om de vază dintr-un loc” (DAR). Termen administrativ (sec. XIX). Vezi definitia »

CERIU (‹ fr. {i}; {s} lat. Ceres) s. n. Element chimic (Ce; nr. at. 58, m. at. 140,12; p. t. 807 ºC, p. f. 3.468 ºC) din familia lantanoidelor, moale, ductil și strălucitor. Este folosit (aliat cu lantan și fier) la fabricarea pietrelor de brichetă (aliat cu cobalt), la confecționarea magneților permanenți, în metalurgie. A fost descoperit de M.H. Klaproth, W. Hisinger, J.J. Berzelius în 1803. Vezi definitia »

pipagíu, pipagíi, s.m. (înv.) fumător. Vezi definitia »