cur (cúruri), s. n. – 1. Șezut, fund. – 2. Anus. – 3. Buci. – 4. Fund, parte posterioară sau inferioară a unor obiecte. – Mr., megl., istr. cur. Lat. cūlus (Pușcariu 453; Candrea-Dens., 450; REW 2984; DAR); cf., it. sp. culo, prov., fr., cat. cul, port. cú. – Der. curar, s. n. (opritoare la ham); curos (var. cureș), adj. (cu fundul mare); curimănos, adj. (cu bucile mari). Vezi definitia »

cu palma-n cur expr. (vulg.) cu mâna goală, fără cele necesare. Vezi definitia »

máscur (-ri), s.m. – Porc castrat. – Mr., megl. mascur „maaculin”. Lat. masculus (Pușcariu 1044; Candrea-Dens., 1049; REW 5392), cf. alb. maškul „dop” (Meyer 262; Philippide, II, 647), it. maschio, prov., v. fr. mascle (› fr. mâle), sp. macho. E dubletul lui mascul, s.m., din lat. masculus, sec. XIX, der. masculin, adj., din fr. masculin. – Der. măscuroaie, s.f. (scroafă). Vezi definitia »

JOUR s.n. v. jur. Vezi definitia »

síngur (-ră), adj. – 1. Solitar, neînsoțit. – 2. Unic. – 3. Același. – 4. (Adv.) Numai, doar. Var. înv. singur. Mr., megl. singur. Lat. sĭngŭlus (Pușcariu 1596; REW 7945), cf. vegl. sanglo, calabr. siengro, campid. singra, v. fr. sangle, prov., cat. sengles, sp., port. sendos, gal. senllo. – Der. singurătate, s. f. (izolare); singuratic (var. singuratec), adj. (solitar, izolat, retras, separat); (în)singura, vb. (a se izola); singurit, adj. (rar, solitar). Poate din rom. provine ngr. σέγγρα „celibatară” (Meyer, Neugr. St., II, 78). Vezi definitia »