istórie (istórii), s. f. – 1. Știință care studiază dezvoltarea complexă a societății, a unui popor etc. – 2. Poveste, relatare. – 3. Conflict, încurcătură, necaz. – 4. Organ genital. – Mr. isturie. Lat. historia sau gr. ἰρτορία (sec. XVII). Accentul istorie, înv., se aude actualmente numai pentru sensurile 3 și 4. – Der. istorioară, s. f. (anecdotă, povestire distractivă, banc); istornic, adj. (istoric), sec. XVIII, înv.; istoric, adj., din fr. historique; istoricesc, adj. (istoric), sec. XVII, înv.; istoric, s. m. (specialist în istorie), din lat. historicus, sec. XVII; istorisi (var. rară istori), vb. (a povesti, a relata), din gr. ἰρτορῶ, ἰρτορίσω; istoriograf, s. m. (cronicar, istoric), din gr. ἰρτοριόγραφος (sec. XVIII); istoriografie, s. f. (știință auxiliară istoriei care se ocupă cu studiul evoluției concepțiilor și operelor istorice); preistorie, s. f., din fr. préhistoire; preistoric, adj. Vezi definitia »

POLISEMÍE s. f. calitate a unui cuvânt de a avea mai multe semnificații; polisemantism. (< fr. polysémie) Vezi definitia »

CALEFÁCȚIE f. împiedicare a contactului direct dintre o picătură de lichid și suprafața unui metal încălzit pe care cade picătura. (< fr. caléfaction) Vezi definitia »

INOVÁȚIE, inovații, s. f. Noutate, schimbare, prefacere. ♦ Rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice sau raționalizării soluțiilor aplicate. [Var.: (înv.) inovațiúne s. f.] – Din fr. innovation, lat. innovatio, -onis. Vezi definitia »

-PLASTÍE² elem. plast²(i)-. Vezi definitia »