ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură. Vezi definitia »

sudálmă (-ắlmi), s. f. – Injurie, înjurătură, ofensă, ocară. Mag. szidalom (Cihac, II, 527; Gáldi, Dict., 97). La aceeași familie aparține sudui, vb. (a înjura, a ocărî), din mag. szidni. – Der. suduitor, adj. (care suduie); suduitură, s. f. (injurie, ofensă). Vezi definitia »

TOXOPLASMÓZĂ s.f. Boală produsă de toxoplasmă, care are o evoluție variabilă. [< fr. toxoplasmose]. Vezi definitia »

OȚĂREÁLĂ, otăreli, s. f. 1. (Rar) Supărare mare, mânie, furie; oțărâre. 2. Grimasă, neplăcere, dezgust exprimat printr-o strâmbătură (cauzată de o băutură sau de o mâncare cu gust neplăcut). – Oțărî + suf. -eală. Vezi definitia »

RAHISINTÉZĂ, rahisinteze, s. f. Intervenție chirurgicală prin care se urmărește solidarizarea mai multor vertebre. – Rahi[dian] + sinteză. Vezi definitia »