NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ♦ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. ♦ Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ♦ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ♦ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum. Vezi definitia »

PAGINATÓR, -OÁRE s.m. și f. Tipograf care așază în pagini textul cules și corectat. [< pagina + -tor]. Vezi definitia »

ERUCIVÓR, -Ă adj. (despre păsări) care se hrănește cu omizi. (< fr. érucivore) Vezi definitia »

OPTOIZOLATÓR s. n. (electr.) cuplor optic. (< opto/cuplor/ + izolator) Vezi definitia »

ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse și de materiale. – Fr.acquisiteur (lat. lit. acquisitor, -oris). Vezi definitia »