SINGULÁR, -Ă adj. 1. Care se referă, care privește pe unul singur. ◊ Număr singular (și s.n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc.; (log.) judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. Neobișnuit, extraordinar; unic, bizar. ♦ Rar, excelent, unic. // s.n. Categorie filozofică desemnând ceea ce aparține unui obiect sau proces, deosebindu-l de celelalte; individual. [< lat. singularis]. Vezi definitia »

ȘTEZÁR, ștezari, s. m. (Reg.) Persoană care supraveghează funcționarea unei șteze. ♦ Meșteșugar care construiește steze. – Ștează + suf. -ar. Vezi definitia »

PANTALONÁR s. m. 1. croitor specializat în confecționarea pantalonilor. 2. (depr.) denumirea dată în sec. XIX de către boierii conservatori tinerilor cu idei progresiste, care adoptaseră îmbrăcămintea occidentală. (< pantalon + -ar) Vezi definitia »

BARANAGAR, oraș în NE Indiei (Bengalul de Vest), suburbie nordică a Calcuttei, port pe Hooghly; 170,3 mii loc. (1981). Șantiere navale. Ind. iutei, chim. și încălț. Vezi definitia »

RECIPIENDÁR, -Ă, recipiendari, s. m. și f. (Înv.) Persoană care urma să fie primită (în mod solemn) într-o societate constituită: p. ext. persoană desemnată pentru un titlu, o funcție etc. [Pr.: -pi-en-] – Din fr. récipiendaire. Vezi definitia »