AURÍCULÁR, -Ă I. adj. 1. referitor la ureche. 2. care aparține auriculului. II. s. m. degetul mic de la mână. III. s. n. accesoriu al aparatelor radioreceptoare și telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor. (< fr. auriculaire, lat. auricularius) Vezi definitia »

par (pári), s. m. – Băț, stîlp, nuia. – Mr., megl. par. Lat. pālus (Pușcariu 1260; Candrea-Dens., 1324; REW 6182), cf. alb. palë, it., sp. palo, fr. pieu, cat. pal, port. pao, ngr. παλοῦϰι. – Der. împăra, vb. (a bate pari; a trage în țeapă; refl., a se lovi, a se înțepa cu un par), pe care Candrea-Dens., 1325; Densusianu, Rom., XXXIII, 70 și DAR îl derivă direct din lat. impālāre; părui, vb. (a bate pari). Vezi definitia »

cârțár, cârțári, s.m. (reg.) ied ori miel mai tânăr de un an. Vezi definitia »

BOȘTINÁR, boștinari, s. m. (Reg.) Negustor ambulant care cumpără boștine. – Din boștină + suf. -ar. Vezi definitia »

PARLAMENTÁR¹, -Ă, parlamentari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care ține de parlament, privitor la parlament; din parlament. ♦ (Despre o formă de stat) Cu parlament, bazat pe parlament. 2. Conform uzanțelor din parlament; p. ext. care este de o politețe rigidă; ceremonios, protocolar. II. S. m. Membru al unui parlament. – Din fr. parlementaire, it. parlementario. Vezi definitia »