CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar. Vezi definitia »

rudár², rudáre, s.n. (reg.) 1. prăjină lungă de care atârna hainele la țară; culme, rudă. 2. covor, scoarță de perete. Vezi definitia »

TELEGÁR, telegari, s. m. Cal tânăr, voinic (folosit la trăsură). – Teleagă + suf. -ar. Vezi definitia »

jitár (jitári), s. m. – Persoană angajată să păzească semănăturile. Sl. (bg., rus.) žitarĭ, din sl. žito „grîu” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 198; Cihac, II, 160; Conev 68). – Der. jităreasă, s. f. (nevastă de jitar); jitărie, s. f. (locuința jitarului; impozit); jitărit, s. n. (consum, drept); jitniță (var. jigniță), s. f. (hambar), din sl. žitĭnica, cf. bg., rus. žitnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 160; Conev 81); jitnicer (var. jignicer), s. m. (înv., dregător care avea grijă de magaziile cu grîne ale armatei sau ale curții domnești); jitnicereasă (var. jitniceroaie), s. f. (nevastă de jitnicer). Jetui, vb. refl. (Trans., a se umfla, a se ghiftui), pus în legătură de Drăganu, Dacor., IX, 209, cu cuvintele precedente, pare mai curînd o var. de la ghftui, ca jilău față de gealău sau jirav față de ghirav, firav. Vezi definitia »

aiár (-re), s. n. – Etalon de greutăți și măsuri. – Mr. aiare. Tc. ayar, din arab. ‘ijār (Șeineanu, III, 3; Lokotsch 899); cf. ngr. ἀγιάρι, bg. aiar. Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »