jihác s.n. (reg.) V. jihálă. Vezi definitia »

măndălác s.m. (reg.) plantă alimentară care face tuberculi cărnoși și aromatici; baraboi, alunele. Vezi definitia »

CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Smântână groasă care se prinde pe suprafața laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a lua pentru sine partea cea mai bună. 2. Spumă care se face la suprafața unei fierturi de cafea. 3. Pătura (arsă a) tutunului din ciubuc, formată în jurul și deasupra cărbunelui. – Tc. kaymak. Vezi definitia »

arác (aráci), s. m. – 1. Par pentru susținerea viței de vie. – 2. Țăruș. – Var. harac, (h)arag. Mr. harac. Ngr. χαράϰι (Roesler 586; DAR); cf. tc. herek, bg. harak – Der. arăci, vb. (a pune araci). Vezi definitia »

ciorpác (ciorpáce), s. n. – 1. Vas pentru scos apă. – 2. Capcană de plasă. – 3. Strecurătoare. Rus. čerpak, čorpak, pol. czerpak (Cihac, II, 56), cf. mag. cserpák „pahar.” – Der. ciorpăi, vb. (a scoate un lichid; se spune în special despre zgomotul produs de lingură într-o farfurie de supă). Aceleiași rădăcini îi parține cirăpeală, s. f. (vas de scos apă), cuvînt înv., care provine din mag. cserép „pahar.” Vezi definitia »