RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. Vezi definitia »

CIANÓTIC, -Ă adj. referitor la cianoză; (despre oameni) predispus la cianoză. (< fr. cyanotique) Vezi definitia »

ANTAGÓNIC, -Ă adj. opus ireductibil, în antagonism; rival, inamic; antagonist. (< fr. antagonique) Vezi definitia »

EUTÉCTIC, -Ă, eutectici, -ce, adj. (Despre amestecuri chimice) Care se topește sau se solidifică la o temperatură constantă, inferioară punctului de topire a fiecăruia dintre constituenți. [Pr.: e-u-] – Din fr. eutectique. Vezi definitia »

SPEOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la speologie; speleologic. [Cf. fr. spéléologique]. Vezi definitia »